Istoric Mănăstirea Durău
De secole, în jurul Muntelui Ceahlău, au existat schituri și numeroase peșteri în care pustnicii au trăit în asceză și rugăciune. Unele dintre aceste schituri au ars sau au fost acoperite de avalanșe. Cea care a supraviețuit timpurilor și i-a adunat pe monahi la pravila de obște a fost și este Mănăstirea Durău, situată la o distanță de 5 km de Cascada Duruitoarea, de la care îi vine și numele. Despre un schit la poalele Ceahlăului se știe încă de la anul 1600. Era condus de maica Mariana, fiică de voievod moldovean și nepoata domnitorului Vasile Lupu.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Durău este cea din anul 1779, stareță fiind schimonahia Nazaria. Ulterior monahiile de la Durău s-au retras în Poiana Văratec, întemeind mănăstirea cu același nume. În 1802, ieroschimonahul Petru a reînviat așezământul isihast de la Durău aducând călugări de la schiturile din apropiere.
Icoana mare, argintată a Maicii Domnului datează din secolul al XVIII-lea și se cunoaște a fi făcătoare de minuni.
Turnul clopotniță de la intrarea în mănăstire a fost construit în 1835 și adăpostește paraclisul cu hramul Schimbarea la Față, pictat în 1938 de monahul Varahil Moraru. Dintre vechile construcții din apropierea bisericii, un loc aparte îl ocupă Casa Veniamin Costachi și vechea clopotniță de lemn.
Până în anul 1977, în fostul cimitir al mănăstirii a existat biserica Sfânta Sofia, care, împreună cu casele monahale din împrejurimi, a fost demolată din ordinul autorităților comuniste.
În anul 1991, în cadrul Mănăstirii Durău, cu binecuvântarea și prin strădania Înalt Prea Sfințitului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a luat ființă Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru", loc de promovare a spiritualității ortodoxe în dialog ecumenic național și internațional.
Continuare a vechii tradiții monastice din zona Ceahlăului, Mănăstirea Durău oferă pelerinilor prilej de rugăciune curată și de reculegere duhovnicească.